marți, 25 august 2015

Despre 2 Mai 2014 - Valea Ariesului

         Stii ziua aia in care te intorci intr-un loc in care ai fost, ti-a placut, dar au trecut ani buni pana sa-l revezi? Ieri am avut parte de o astfel de zi. 
         Adevarul este ca a trecut mult de cand nu am mai calatorit pe un traseu atat de pitoresc. Pentru cine nu mai stie pe unde vine Valea Ariesului... e locul acela unde ne-am oprit la picnic... dupa ce am vizitat Salina Turda si Cheile Turzii... in clasa a I-a. Explicatia asta e valabila pentru aproape toti clujenii...:).
        "Tinta" zilei a fost comuna Garda de Sus - satul Dobresti, situat la aproximativ 160 km de Cluj-Napoca. Localitatea este cunoscuta, in special, pentru ca de aici porneste unul din traseele spre Pestera Ghetarul - Scarisoara. 



         Drumul este foarte usor de urmat si nu este nevoie neaparat sa ai o harta... desi... sa pornesti la drum cu o harta in mana... este una dintre cele mai bune parti ale unei calatorii :P. De la Cluj-Napoca, se pleaca spre Turda. Din Turda se urmeaza indicatorul spre orasul Campeni. Inainte de a ajunge la Campeni, am trecut pe langa Cascada Sipote. Cascada Sipote -  vizibila de la sosea, este o cadere de apa de la 700m la 430m, direct in Aries. Pe marginea drumului este amenajat un popas, de unde cascada poate fi admirata si de unde turistii se pot alimenta cu apa provenita direct din aceasta.
Cascada Sipote

          De la Campeni, pana la Garda de Sus, se ajunge in aproximativ 30 de minute, urmand drumul serpuit prin munte, spre statiunea Arieseni.



        Unul dintre drumurile care ajunge la Ghetarul Scarisoara(drum recent modernizat) pleaca din satul Dobresti - o asezare foarte pitoreasca cu oameni gospodari care si-au amenajat chiar si locuri de campare, precum cel din imaginea de mai jos:


          Pestera Ghetarul de la Scarisoara adaposteste cel mai mare ghetar de la noi din tara. Foarte interesant de stiut este ca cel mai vechi strat de gheata are o vechime de peste 4000 de ani. In fiecare an, se topeste cate un strat de gheata de la suprafata si unul de la baza. Ghetarul se "innoieste" in fiecare an cu stratul de gheata "produs" pe parcursul iernii.
          Intrarea in pestera se face pe o scara de fier care coboara adanc in inima muntelui. Este important de stiut ca in cazul unei vizite a pesterii este nevoie de haine groase deoarece temperatura resimtita este de aproximativ 0 grade C.



          De asemenea, este necesara o atentie sporita la picioare avand in vedere ca scarile metalice si cele de lemn de la intrarea in pestera sunt in permanenta acoperite cu un strat de gheata.


          Partea vizitabila  a pesterii este formata dintr-o galerie mare denumita generic - Sala Mare, unde putem recunoaste bine-cunoscutele formatiuni din pesteri: stalactite si stalacmite.



Vizita e scurta insa impresionanta. Dupa un tur de aproximativ 15 minute al pesterii, timp in care ai cam vazut ce era de vazut, urmeaza urcusul spre iesire. Diferenta de temperatura este destul de mare asa ca, la iesirea din pestera scapam de haine precum ceapa de coji;)).


          La intoarcerea spre Cluj am vazut cel mai negru cer din viata mea. Din pacate doar atat am reusit sa surprind cu aparatul meu. As spune totusi ca a fost un sfarsit impresionant pentru excursia din 2 mai:).


duminică, 7 iunie 2015

Despre Cascada Valu Miresii

           Legenda spune ca demult, in ziua nuntii ei, o mireasa a cazut de pe niste stanci. Voalul i-a ramas agatat in acestea si astfel a luat nastere Cascada Valu Miresii sau Cascada Rachitele, situata in localitatea Rachitele, la poalele Muntilor Vladeasa. Aceasta este una dintre cele mai impresionante si accesibile cascade ale Muntilor Apuseni.
 


          Caderea de apa de peste 30m se afla la aproximativ 5 km de centrul satului Rachitele. Drumul pana aici poate fi parcurs pe jos sau cu masina.

          Desi se poate ajunge cu masina pana langa cascada , eu zic ca merita o plimbare, pe jos, pana acolo, deoarece astfel, poate fi apreciata cu adevarat frumusetea acestei minuni a naturii.

          Cascada se afla la aproximativ 80km de Cluj-Napoca, deci este un loc perfect pentru o plimbare de week-end. Iar pentru cine se simte in stare, din aceeasi zona se poate ajunge pe Varful Vladeasa(eu nu am ajuns, poate data viitoare:P) si la  formatiunile stancoase numite generic Pietrele Albe.

Pietrele Albe

E mult de mers, insa, in departare, se vede drumul care ajunge la cascada


Inca putin si ajungem la frumoasa Cascada Valu Miresii

                    
          Pentru o astfel de drumetie este nevoie de conditie fizica... nu gluma, dar daca eu am reusit, inseamna ca se poate:).

         Inchei cu harta pe care este marcat drumul pana in localitatea Rachitele:


... Drumuri bune!

marți, 2 iunie 2015

Despre Toplita - Borsec

          30 mai - 1 iunie. Week-end prelungit. Vreme frumoasa. Excursie la munte.
     
          Destinatie ne-au fost doua mici orasele de munte, din Carpatii Rasariteni : Toplita(localitate denumita de multe ori 'Polul Frigului' din cauza temperaturilor foarte scazute inregistrate in timpul iernii) si Borsec(bine-cunoscuta pentru izvoarele sale de ape minerale).

          Buuun... am pornit la drum in jurul orei 8, dimineata si am ales traseul Cluj-Napoca- Mociu - Reghin - Toplita. Nu as numi-o cea mai inspirata alegere, din cauza drumului aflat intr-o stare destul de avansata de degradare. Eh! Drumuri nationale "ca la noi, la nimenea"!



       
                                                      Partea plina a paharului - macii:)

          De la Reghin incolo, starea drumului se schimba; si peisajul de asemenea:



          In localitatile dintre Reghin si Toplita am vazut mai multe cuiburi de berze decat oriunde altundeva.





          In Toplita m-a uimit linistea si curatenia oraselului de munte. Ii spun orasel pentru ca in 10-15  minute i-am vazut centrul. Una dintre cladirile emblematice este Casa de Cultura; una dintre cele mai mari din tara. Din cate am inteles, nu este folosita la adevarata ei capacitate. Pacat.  
          Dar e frumos. Si din oricare parte te uiti, ai parte de privelisti minunate. 
          Un loc care merita vizitat este Manastirea 'Sf Ilie' din Toplita. Fiecare stie de ce merge la manastire, asa ca, las imaginile sa spuna mai multe...
                                                            


                                       


                                         


          Pe drumul ce leaga Toplita de Borsec se afla unul dintre cele mai mari monumente dedicate soldatilor romani cazuti la datorie in Primul Razboi Mondial. Acesta a fost inaugurat in anul 1939 si adaposteste ramasitele pamantesti a 771 soldati romani. 


                                        



          Orasul si statiunea Borsec se afla la aproximativ 25km de Toplita, peste munte. Frumusetea peisajelor este greu de descris in cuvinte...


          Toata lumea stie ca in Borsec se gasesc foarte multe izvoare de apa minerala. 


Cate-un pic-pic am umplut si eu o sticla de 0.5l 

          Se spune ca Ceausescu primea in fiecare dimineata apa proaspata din Borsec. Acest lucru era posibil cu ajutorul caii ferate pe care circula trenul dinspre Borsec inspre Toplita.


          Ce nu stie multa lume este ca, pe langa izvoarele de apa minerala, statiunea Borsec are si altceva de oferit. Am fost placut surprinsa cand am vazut ce bine amenajate sunt traseele din preajma statiunii. Aleile pietruite, bancile de lemn, cosurile de gunoi, pana si toalete 'ecologice'(ca si cele de la bunicii nostri de la tara:P), m-au facut sa cred ca si la noi in tara se poate. Vointa sa fie.
A! Si sa nu uit de nenumaratele panouri cu informatii legate de obiectivele din apropiere.







          Pentru a ajunge la Cetatea Bufnitelor am parcurs un traseu destul de lung insa extraordinar de bine marcat si organizat, Traseul trece pe langa unul dintre izvoarele de apa minerala.




Cetatea Bufnitelor

Izvorul J. Pierre Curie - contine radiu



          Am vizitat de asemenea si Pestera de Gheata - care are o adancime de aproximativ 120 de pasi, este complet in bezna(deci e nevoie de lanterna pentru a fi vizitata) si pe cand am ajuns noi gheata lipsea cu desavarsire, din cauza temperaturilor ridicate de afara. 






          Pestera este destul de ingusta, cu greu incap 2 oameni unul pe langa altul. De asemenea, e nevoie de atentie marita la picioare si nu numai, pentru ca pietrele sunt alunecoase si ascutite.


         Grota Ursilor sau Pestera Ursilor sau Canionul Ursilor cum i-as spune eu este un ansamblu de coridoare sapat intre 2 stanci. De o parte si de alta se afla mici grote, de unde probabil i-a venit si numele. Pestera este accesibila tot timpul anului si  nu se plateste taxa de intrare. 

                                         


                                          
                                                      
                                                 



          Traseul este frumos si usor insa dureaza in jur de 3 ore asa ca nu strica sa ai la tine o gustare. 

          Incalziti, obositi si infometati am ajuns in statiune unde am gasit doar 2 terase deschise care insa nu serveau mancare deoarece 'aveau evenimente'. Vad ca a inceput modernizarea Borsec-ului insa tare bine le-ar prinde mai multe locuri unde se poate servi masa. Fac o paranteza si spun ca exista locuri amenajate unde se pot face gratare sau unde se poate consuma mancarea adusa de acasa:P. 


         De la Toplita la Cluj ne-am intors prin Reghin - Targu-Mures. De data asta drumul a fost foarte bun, deci masina a fost multumita, cu toate ca traseul a fost cu cativa km mai lung. 


        Da, stiu! M-am intins cu povestile si pozele insa a fost o excursie frumoasa care a meritat oboseala si caldura specifica, mai nou, zilelor de vara. 


         Pana una-alta... eu cred ca fiecare coltisor din tara noastra merita sa fie vizitat... asa ca....
Drumuri bune!